Literatura

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

L I T E R A T U R A

Definiţie: Romanul este o specie a genului epic în proză, cu acţiune compleză şi de mare întindere, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi intrigă complicată. Etimologia termenului roman eng. – the romance: romanţă , romance = roman.Critica anlitică a romanului deosebeşte in general, trei elemente constitutive ale acestuia: Intriga, caracterizarea personajelor şi cadrul.Până in secolul al XVIII. Lea romanului nu i se acodă o deosbită valoare artistică fiind cosiderat o operă lipsită de importanţă în comparaţie cu alte specii precum epopeea nuvela sau povestirea. Ulterior însă, specia romanului va căpăta cea mai mare apreciere a publicului.

d) romanul prezintă destinul unor personaje bine individualizate sau a unor grupuri de intrese

Creatorul romanului modern este considerat Honore de Balzac. Clasificarea romanului propune o multitudine de aspecte şi criterii

I După conţinut: roman istoric, roman de acţiune, roman psihologic, de aventuri, poliţist, de ficţiune, de dragoste, etc.II

după curentul literar: roman clasic, romantic, realist, naturalist, modern, avangardist

IV după tehnica narativăroman de tip balzacian , modelul flaubertian, romanul proustian, roman avangardist şi postmodernist

aromanul doric în care autorul omniscient şi omniprezent este o instanţă individuală. Caracteristicile acetui model de roman sunt : distanţă între autor şi personaj, prezenţa unor tipuri umane, cracter moralizator.

Reprezentanţi: Nicolae Filimon, Ion Slavici, Liviu Rebreanu Mihail Sadoveanu, George Călinescu, etc.

b)romanul ionic caracteristici: reflecţie analiză, confesiune, intimitate, personajul este în căutarea propriei identităţi

c)romanul corintic caracteristici: amestec de planuri narative se cultivă parodia şi ironia, fabula şi mitul.

Definiţie : termenul definşte concepţia artistică literară care are ca preocupare reprezentarea obiectivă vridică. A apărut în Franţa ca o reacţie antiromantică.A fost folosit pentru prima dată în 1850 aplicat cu înţeles modern în pictura lu Gustave Courelt, iar în 1857 deromancierul Jules Hussan, considerat şi teroeticianul relismului. Ideile realismului literar erau deja concretizate în romanul lui Balzac, care recomanda: “ romancierul va trebui să zugrăvească societatea franceză aşa cum e ea fără să caute să idealizeze, ci într-un spirit de obiectivitate cât de perfect posibil şi inficient faţă de protestele publicului, înspăimântat că se vede pe sine”

Obiectivitatea, tipicul stil sobru, impersonal, personaje realiste complexe, arivistul, inocentul.Personajul cel mai caracterizat în contextul curentului realist este arivistul : îndrăzneş făţarnic, lipsit de scrupule, ca de exemplu Julien Sors din “Roşu şi negru” de Stehdhal, Dinu Păturică – “Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon Tănase Scatiu din Viaţa la ţară a lui Duiliu Zamfirescu

Reprezentanţi : în literatura unversală : Balzac, Merimee, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, etc.În literatura romănă : Nicolae Filimon, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Marin Preda, etc.

În perioada paşoptistă, un moment esenţial în evoluţia literaturii l-a constituit apariţia primului roman social aparţinând scriitorului Nicolae Filimon.“Ciocoii vechi şi noi” este o reuşită literară şi constituie punctul de plecare în dezvoltarea romanuluiromânesc. Documentarea scriitorului este foarte serioasă în felul acesta explicându-se apartenenţa romanului ila realism.Construcţia subiectului se realizează pe antiteza dintre personaje şi victoria binelui asupra răului. Răsturnările de situaţie şi evoluăţia spectaculoasă a unor destine îndreptăţesc încadrarea romanului în romantism.Romanul este alcătuit dintr-o dedicţie un prolog un epilog şi 32 capitole. De multe ori capitolele sunt semnificative prin titlul pe care îl poartă, astfel unele capitole poartă ca titlu numele proprii ale unor personaje principale ,altele proverbe şi zicători : Dinu Păturică, “Ce ne-aduce anul aduce ceasul” , “Adevărul proastă marfă “ , “până nu fac foc fum nu iese”, , Chera Duduca” . Alte capitole urmăresc scene şi viaţa personajelor “Cât îmi dai să te fac ispravnic”.Un aspect deosebit al acestui prim roman românesc se datorează prezentării vieţii culturale a epocii, importanţi, în acest sens, sunt capitole “Muzica şi coregrafia în tipul lui Caragea”, “Italiana în algir”.Dedicaţia romanului explică orientarea scriitorului spre o anume categorie socială. Filimon critică viciile micii boierii ale negustorilor şi a celor din tagma bisericească. În cele din urmă cercetând atâtea medii sociale, scriitorul ajunge la concluzia că boierii negustorii şi preoţii sunt atât de viciaţi încât să merite cartea. El cosideră că “străluciţii luceferi cu viciile, hoţii care au furat cu miile de galbeni din funcţiile noi sunt ciocoi” ,cea mai decăzută pătură socială .În prolog, romancierul realizează portretul moral al ciocoiului care devine, astfel un nou tip de personaj, inaugurând daleria parbeniţilor în literatura română.

Scriere în nenumărată privinţe, exemplară pentru istoria romanului romănesc, romanul “ Coicoii vechi şi noi” vede lumina tiparului, în volum, în 1863.Tema romanului este viaţa socială din Ţara Românească în timpul domniilor fanariote. Ideea acestor domnii este că o scoietate costruită pe abuz, corupţie, lipsa principiilor morale este sortită pieririi.Subiectul urmăreşte ascensiunea şi prăbuşirea unui arivist de tip fanariot Dinu Păturică. Acesta vine în casa marelui postelinic Andronache Tuzluc cu o scrisoare de recomandare din partea tatălui său, Ghine Păturică, ca să obţină o slujbă. Andronache îi dă funcţia de ciubucciu, adică trebuia să pregătească cafele, ciubuccele de fumat, dulciurile cu care să gătească cafelele, ciubuccele, de fumat, dulciurile cu care erau trataţi, vizitatorii sau oaspeţii postelnicului, ca purtând haine rupte, iar mai târziu primeşte haine noi şi o cameră. Postelnicul îl trimite la şcoală, devernind astfel logofăt şi câştigănd încrederea postelnicului,Tuzluc vroia să se căsătorească cu Maria , fiica banului C. Şi să intre în rânduielile boierimii de neam. Banul C. Îl refuză şi A ndronache o găseşte pe Chera Duduca o grecoaică frumoasă dar imorală, îi ia o casă şi-i face vizite. Dinu Păturică este trimis să o supravegheze şi se aliază cu Chera Duduca punând la cale ruinarea postelnicului. Vătaful Gheorghe îl previne pe Tuzluc, dar îl dă afară din slujba de viaţă de curte şi-n locul lui este pus Dinu , care administra întreaga avere a postelnicului. El face o vizită pe la moşii constatând abuzurile făcute de arendaşi pe care îi sileşte să-i dea o jumătate din ce au furat.Dinu Păturică îl va păgubi pe Andronache de o parte din bani pe care acesta i-ar fi câştigat din vânzarea funcţiilor. În capitolul “ Ce dai ca să te fac ispravnic” postelnicul vede cum Păturică vinde unui oarecare Ciolănescu funcţia de ispravnic pe o sumă enormă. Momentul loviturii finale este bine ales de ciocoi. Domnul Caragea este nevoit să părăsească ţara ca urmare a răscoalei grecilor iar în Ţara Românească are loc răscoala lui Tudor Vladimirescu şi în acelaşi timp în Bucureşti pătrund trupele etniei conduse de prinţul grec Alexandru Ipsilante fără sprijin şi fără funcţie, tuzluc este părăsit de toate slugile, de Caragea, Duduca şi rămâne muritor de foame, însă este adăpostit de Gheorghe, vătful de curte care îl alungase. Dinu se va căsători cu Chera Duduca, va deveni stolnic datorită averii şi face din casa sa un centru de activitate diplomatică, îl alungă, pe tatăl său. Între timp, intră în relaţie cu Alexandru Ipsilanti, căruia îi aduce servici importante, cum ar fi trădarea lui Tudor Vladimirescu şi uciderea lui primind ca răsplată funcţia de ispravnic peste două judeţe pe care le va jefui cu ajutorul unor escroci , violenţi pecum , Neagu, Repe, Pica. Sosirea noului domn. Ghica Vodă, pune capăt nelegiuirilor lui Dinu fiindcă acesta face dreptate ţăranilor, împrăştiind averea lui Păturică pe care l-a trimis la ocnă Dinu moare la ocnă chinuit de cei pe care i-a ucis.Vătaful Gheorge, devenit între timp mare spătar, se va căsători cu Maria, fiica banului C., finalul fiind, clasicist moralizator, fiindcă cei răi sunt pedepsiţi, iar cei buni sunt răsplătiţi.

Ceea ce este un câştig al romanului românesc este paftul că pentru prima oară în literatura română personajele devin caractere sau tipuri. A stfel deosebit de bine realizat este personajul central Dinu Păturică devenit tip clasic al parvenitului. Ascensiunea eroului este romantică aceasta dovedind un comportament imprevizibil şi o structură psihică complexă.Personajele se pot realiza prin repili memorabile. Dinu Păturică rosteşte câte o replică pentru fiecare treaptă ierarhică.Dinu Păturică este prezentat, de la început în , mod direct, autorul oferind date despre portretul său fizic şi comportamentul moral. Urmărind cu orice preţ, ascensiunea socială , personajul central al romanului dovedeşte inteligenţă şi ambiţii nemăsurate. Acestea sunt însuşiri demne de preţuit dacă, posesorul lor, nu le-ar fi asociat ipocrizia, tirania, minciuna, cinismul şi desfrâul. Câteva scene magistrale pun în evidenţă însuşiri dominante ale eroului. Păturică profită de funcţia de logofăt cerând bani slujitorilor şi ţăranilor pentru a nu lua împotriva lor. Celebră este lecţia de înşeţătorie pe care eroul o oferă celor de aceeaşi condiţie cu el. Altă scenă prezintă modul în care personajul îşi asociază pe Chera Duduca în ruinarea fanariotului. Dinu Păturică vinde slujbele pe bani grei iar apogeul imoralităţii sale este atins când îl trădează pe Tudor Vladimirescu. Nu întâmplător, personajul îşi va găsi sfârşitul trgic, moartea sa fiind un mijloc de moralizare în intenţia scriitorului ; rău cu rău se plăteşte, cel ce greşeşte trebuie pedepsit.Pentru a accentua decăderea morală a personajului central , Nicolae Filimon introduce în roman impresionanţă, aceea în care Dinu Păturică, ajuns într-o poziţie socială înaltă, îşi reheagă părintele alungându-l de la curtea sa. Blestemul tatâlui îşi găseşte, împlinirea, iar scriitorul îşi sancţionează drastic personajul.Există în romanul lui Filimon tendinţa de a prezenta conflictul social în mod, oarecum subiectiv. Autorul adânceşte antiteza între banul C. Şi Andronache Tuzluc. Banul C. este cinstit , iubitor al tradiţiei, cu o morală impecabilă iar fanariotul este corupt lipsit de orice legătură cu neamul românesc. Andronache a fost iniţial în aceeaşi situaţie cu Dinu Păturică, reuşind, prin furt şi şantaj, să obţină o avere impresionantă. Antiteza apare între vătaful Gheorghe care în mod onest, ajunge să ocupe o poziţie înaltă în ierarhia socială şi Dinu Păturică. Chera Duduca, imorală, coruptă este de asemenea în opoziţie cu Maria, fiica banului C. (cinstită, frumoasă, pură, inteligentă).Intenţiile moralizatoare ale scriitorului se reflectă şi în deznomântul pe care-l oferă personajelor sale.Dacă romanul are reale calităţi artistice, literare, nu este lipsit, însă , şi de un evident aspect documentar: autorul surprinde viaţa socială a epocii fanariote, ierarhiile sociale, viaţa socială a epocii fanariote, ierarhiile sociale, viaţa culturală. Acest prim roman românesc este o reuşită a prozei noastre autorul utilizând deopotrivă naraţiunea şi descrierea ca moduri de expunere. În calitate de narator, autorul prezintă fapte şi întâmplări cu specific social. Pe de altă parte procedeul descrierii, îi permite autorului să insiste asupra detaliilor de portret fizic şi moral ale personajelor şi să prezinte monografic epoca în care acestea trăiesc. Descrierea este bogată în detalii având ca obiect, fie personajul în sine, fie societatea contemporană acestuia, fie, natura. Esenţială rămâne capacitatea scriitorului de a surprinde umanul în ipostaze diferite.Realist prin viziunea asupra societăţii, pe care o surprinde printr-un proces de decadenţă, Filimon rămâne somantic antitezei utilizate.Vorbind despre opera lui Nicolae Filimon criticul George Călinescu afirmă că: “Autorul a urmărit să ilustreze în roman un ideal social şi etic vizibil în antiteza dintre personajele pozitive şi cele negative” (Nicolae Filimon – Monografie)