Religie

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

R E L I G I E

Când i-a murit tatal, Porfirie avea 12 ani. A vazut cum l-au adus de la ogor teapan, înfasurat într-o patura. A venit la mort întreg satul. Ziceau ca l-a lovit catârul în sale.Mama lui Porfirie avea sapte copii. A plâns dupa mort zile si nopti atât cât pot plânge doi ochi omenesti. A venit apoi parintele sotului ca sa vorbeasca cu mama despre copii. Au chibzuit sa tina vaduva junatate dintre ei, iar cealalta jumatate sa-si caute pâinea în alte parti. Parintele a trimis pe cei doi baieti mai mari la tara, sa lucreze la mitropolit. Mai târziu poate vor merge si la scoala. Sora cea mai mica a mers în satul vecin la sora înaltului. Pentru Porfirie au hotarât sa mearga câtiva ani la Sfântul Munte, la fratele mamei care era calugar, iar mai târziu poate sa se faca preot, daca va vrea.

Asa a plecat Porfirie la Sfântul Munte. Mama i-a pregatit o bocceluta cu haine si putin posmag, de drum. L-a sarutat pe Porfirie si Porfirie a plâns. A plâns si mama, pentru ca acesta îi era baiatul cel mai drag. Apoi parintele l-a dus la Arnea. Nu era departe. Acolo a gasit câtiva închinatori, care mergeau la Sfântul Munte si le-a încredintat lor pe Porfirie.Pe atunci drumul la Sfântul Munte mergea pe uscat si era pietruit de la Ierison pâna la Lavra. Porfirie a vazut paduri, mari si, când a ajuns la Sfântul Munte, s-a minunat de manastirile cele mari si de biserici.Dar unchiul sau, calugarul, nu traia în manastire, ci se afla printre pustnici în pustie. Când Porfirie a ajuns la el, a vazut o casa cu etaj, zidita pe spinarea unei stânci. În fata prapastie, pe de laturi prapastie, numai în spate era o carare. Batrânul a pus pe baiat în fata, l-a privit în ochi si i-a zis ca seamana cu tatal sau. A vazut si copilul pe batrân ca semana cu mama lui; era înalt, cu fata supta si cu barba mare. Avea si un diacon la chilie.I-au asternut lui Porfirie ca sa doarma, o vechitura drept saltea si doua paturi de acoperit. A venit noaptea si copilului îi era frica într-un loc asa de pustiu si întunecos. A prins a plânge în ascuns pâna a adormit.

Astfel Porfirie a intrat în lumea calugarilor. I-au facut o rasa mica si culion; a ramas netuns si a început sa-i creasca par pe obraz si barba. A deprins toate treburile si le facea cel dintâi. Aprindea focul, gatea mâncare, aducea apa si strângea apa de ploaie. În casa batrânului nu se dormea noaptea. Când se întuneca, fiecare în chilia lui zicea rugaciunea lui Iisus, numarând boabele metaniilor. Batrânul învata pe baiat sa citeasca rugaciunile. Timp de patru ceasuri, dupa apusul soarelui, îl învata carte. Terminau când se zarea de ziua, apoi se odihneau câteva ceasuri. Ziua taia cruciulite din lemn si îngrijea cei doi metri de gradinita cu bob si doi migdali. Gatea bob, naut si la sarbatori ceva peste din mare.Timpul trecea si Porfirie niciodata nu s-a aratat obosit sau neascultator. „Vino-ncoace, Porfirie!”, „Evloghite, gheronda!”, „Du-te încolo, Porfirie!”, „Evloghite, gheronda”.Fata i s-a uscat si a devenit serioasa, ca si cum nu mai era fata de copil. Amintirile îi ramasera departe, în urma. Îsi mai aducea aminte de mama. Alta femeie nu mai stia. Mama si Stapâna Nascatoare de Dumnezeu, pe care adeseori, uitându-se la icoana, le amesteca. Om din lume nu ajunsese niciodata la chilie, nici taietor de lemne. Numai calugari vedea la conacul de dincolo, când ducea cruciulute si lua hrana.Asa a petrecut Porfirie 20 de ani, dupa care gheronda, adica batrânul lui, i-a spus ca este timpul sa ia darul marelui si îngerescului chip. L-au facut deci monah în marea schima. I-au schimbat si numele si l-au numit Nifon. El purta în amintire doar chipul mamei si trupul tatalui înfasurat în patura. Nimic altceva nu-i mai schimbase viata. Numai ca acum purta semnele schimei mari: IS – Iisus, HS – Hristos, NI KA – Biruitorul. În mijloc avea o cruce, iar deasupra capului lui Adam literele: T – Touto, S – Simion, F – Foveros, D – Demoni, care înseamna „Acesta este semn înfricotator dracilor!”Pe marginea stâncii, zilele si noptile curgeau ca picaturile de ploaie. Gheronda se gârbovise; îsi târa cu greu picioarele si glasul îi slabise. În acest timp a venit la chilie primul om din lume, un proiestos arhimandrit, cu rasa calcata si cu mansete albe. L-au servit cu smochine si a ramas cu ei la priveghere. Dimineata a luat deoparte pe Nifon si l-a întrebat de vârsta si carte stie. „Sa-l ia în oras – a zis acela catre batrân - , sa mearga la scoala si sa se faca preot.” „Cum va zice el singur”, a raspuns batrânul. Si Nifon a zis nu, fara sa-si dea bine seama de ce, dar a zis nu!

N-au trecut multe zile si batrânul lui a adormit în Domnul si l-a lasat în mijlocul privegherii. S-a asezat în strana si când s-a ridicat soarele, fata îi era alba ca si barba. Nu se miscase deloc. Apoi au venit parintii de la schit, i-au întins rasa, l-au cusut în ea si l-au îngropat la radacina migdalilor, alaturi de gradinita. Nifon a adus flori salbatice si ita împodobit crucea. A facut si o candela la mormânt din paharul batrânului, ramas acum de prisos.Noul batrân care i-a urmat era dificil, reumatic si grabnic la mânie si se pornea asupra lui Nifon. Nifon nu mai era copil, dar nu a întors niciodata vreun cuvânt batrânului. Au petrecut amândoi înca vreo zece ani în viata. La sfârsitul celor zece ani, a venit al doilea vizitator la chilie. Era fratele lui Nifon, se facuse preot la oras. Nifon i-a sarutat mâna, iar el l-a sarutat pe frunte. Era însurat si avea trei copii. I-a spus despre mama ca murise de cinci ani. I-a spus si de sora lui cea mica, Evanghelia, care murise si ea, muscata de un câine. Elena era maritata la tara, alt frate ajunsese doctor si traia la oras. Ceilalti doi mai mici terminasera scoala. Nifon a rupt o hârtie în doua, pe una a scris pe cei vii, pe cealalta pe cei morti. Întâi pe gheronda, apoi pe tata, pe mama si pe mica Evanghelia. Dar si cei vii erau atât de departe în amintirea lui, ca deseori în mintea lui nu-i putea deosebi pe unii de altii.Dupa aceasta Nifon a luat binecuvântare de la gheronda sa mearga la Karulia. Murise un pustnic rus si Nifon a luat chiliuta lui. Era zidita într-o pestera, pe vârful unei stânci. Aici Nifon si-a trait restul vietii. Cobora de pe stânca tinându-se de lant si calcând pe colturile de stânca de deasupra marii. Chilia avea o usita la o parte, în fata o fereastra, iar dedesubt, deschis si cascat, haosul prapastiei. În timpul iernii marea urla ca o fiara ranita.De acum înainte timpul nu se mai masura.Nifon era alb ca zapada si tot mai gârbovit. Noptile curgeau în veghe, iar zilele obositoare. Acum facea mai putine cruciulite, mânca mai putin posmag. Si bobul nu-l mai fierbea la foc, ci numai îl înmuia, ca sa se cojeasca. Aduna apa de ploaie cu un burlan într-un chiup si apa mirosea ca aghiazma. Fata batrânului era linistita si uneori vesela, cum nu fusese vreodata în viata. Duminica se cobora de pe stânca si mergea la Katunachi la Sfânta Liturghie, ca sa se împartaseasca. Celelalte zile citea singur, ca întotdeauna. În larg treceau corabii, dar el nu se gândea cum arata lumea, sau oamenii. Facea numai semnul Crucii peste corabiile care treceau pe mare, ca sa calatoreasca cu bine. Avea si acum acea hârtie cu vii si morti, agatata sub icoane. Numai ca acum nu mai stia câti din cei dragi ai lui mai traiesc si câti au plecat. De aceea erau toti vii si îi pomenea la vii pe toti. Chiar si pe tata, pe care-l vazuse înfasurat în patura, si pe gheronda, pe care-l îngropase cu mâinile lui.

Plecarea lui Nifon la Hristos a fost în ziua de Pasti. Urcase la Katunachi la Sfânta Liturghie. A stat în strana cu luânarea aprinsa, s-a apropiat de Sfântul Altar si s-a împartasit, apoi s-a întors în strana lui. Ziceau ca l-au vazut zâmbind. Lumânarea ardea lânga el. Monahii l-au ridicat, l-au cusut în rasa lui si l-au coborât la Karulia. La câtiva metri de chilia lui, au sapat într-o scobitura de piatra si l-au asezat la odihna, în asa fel ca sa priveasca marea. Pe stânca sadise el însusi flori salbatice. În chilie i-au gasit si crucea gata. Si-o facuse singur.Pe ea scrisese: „Nifon monahul”. Îsi scrisese si numele în pomelnicul celor vii.

Din Fapte minunate de la parinti atoniti, de Arhim. Ioanichie Balan, Manastirea Sihastria, 2004, p.121-125